Despre Barbati | Viata

Discretie

mai 11, 2020

Ceva important este tratat mult prea ușor.

Mă refer la discreție.

La capacitatea ta de-a nu dezvălui despre tine lucruri pe care nu e cazul să le dezvălui.

Bărbații au tendința de-a face asta în relație cu femeile de care se simt atrași.

Există atât de multe voci care spun că trebuie să fii deschis, să fii sincer, să comunici pentru a avea o relație sănătoasă.

Și există foarte puține voci care-ți spun care sunt limitele acestei deschideri.

Mai mult, foarte puține voci te fac atent că e o diferență între a fi deschis cu o parteneră de viață și o femeie pe care abia ai cunoscut-o.

Prin urmare, nu e de mirare că unii flăcăi se apucă să povestească despre ei înșiși tot felul de lucruri crezând că-n felul acesta demonstrează cât de “buni” sunt ei pentru o relație.

Când vorbești prea mult, ajungi să obții foarte puțin.

Ajungi să plictisești, ajungi să nu mai ai niciun farmec.

Citesti si   10 semne că NU e atrasă de tine

Bărbații care stârnesc atracție nu o fac pentru că au gura mare și pentru că pun pe tavă toate amănuntele despre viața lor.

Chiar din contră, majoritatea oferă destul de puțin și le fac pe femei să-și dorească intens să știe mai mult.

Sigur, simplu fapt că femeile își doresc să știe mai mult nu înseamnă că tu trebuie să le și spui mai mult.

Păstrează anumite lucruri doar pentru tine.

De exemplu, nu povesti cu câte femei te-ai culcat.

Niciodată nu face asta, indiferent c-au fost multe sau au fost puține.

Sau nu povesti despre tine doar pentru a elimina acele momente de liniște în care niciunul dintre voi nu spune nimic.

Învață să porți discuțiile cu femeile astfel încât ele să vorbească despre ele și să-și dorească să te impresioneze.

 240 total views,  2 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *